Ungurii se vor uita lipsiți de entuziasm la finala de 100 de metri liber de la Campionatele Mondiale de Natație de la Singapore, deoarece favoritul lor, Nandor Nemeth (25 de ani), nu va concura în ea.
Înotătorul maghiar a fost surclasat de David Popovici (20), Jack Alexy (22) și alți performeri care au obținut calificarea pe tabloul final.
David Popovici și Jack Alexy au obținut o calificare spectaculoasă în finala de 100 de metri liber de la Campionatele Mondiale de Natație de la Singapore și, cel mai probabil, ei vor fi marii favoriți în lupta pentru medalia de aur la cursa de joi, 31 iulie.
Jack Alexy, noul fenomen al înotului din SUA, va lua startul în proba finală de pe culoarul 4, cel destinat favoritului. În schimb, David Popovici va fi imediat lângă el, pe culoarul 5.
În finala probei de 100 de metri liber ar fi putut concura și maghiarul Nandor Nemeth, care nu a înregistrat un rezultat tocmai rău în semifinale.
Concret, el a făcut parte din semifinala 1 și a terminat al doilea, cu un timp de 47.72. Doar starul australian Kyle Chalmers l-a depășit, cu un timp de 47.72.
Așadar, Nemeth se aștepta ca rezultatul său să fie suficient de bun pentru a-i asigura un bilet către finală, însă a urmat semifinala 2, iar planurile maghiarului au fost date peste cap. În frunte cu David Popovici și Jack Alexy, alți 5 înotători din semifinala 2 au scos timpi mai buni decât Nandor Nemeth, care a ajuns pe locul 9 pe tabloul general, astfel că a ratat finala.
A doua semifinală a probei masculine de 100 de metri liber din cadrul Campionatelor Mondiale de Natație de la Singapore a venit la pachet cu o dominație rară, iar cel mai mare perdant a fost Nandor Nemeth. A terminat pe locul doi în semifinala sa, dar pe locul 9 la general, așa că va avea doar statutul de rezervă principală”, notează maghiarii de la publicația Nemzeti Sport.
/https%3A%2F%2Fwww.prosport.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2025%2F07%2Fnandor-nemeth-1400x933.jpg)
SURSA FOTO: PROFIMEDIA. 31 iulie 2025. Nandor Nemeth
Din 2018 încoace, Nandor Nemeth se calificase de fiecare dată în finala probei de 100 de metri la Campionatele Mondiale de Natație. Iar în 2025 avea ocazia de a bifa a 5-a finală consecutivă, însă borna nu va mai fi atinsă.
Se pare că am avut dreptate în privința timpului necesar pentru obținerea unei medalii. În semifinala mea, poate singura greșeală a fost întoarcerea către a doua lungime de bazin. Totuși, am învins campionul olimpic (n.r. – Zhanle Pan a terminat pe 3 în semifinala lui și, de asemenea, a ratat finala), am crezut că va fi suficient. Din păcate, în semifinala a doua toți au tras foarte bine și s-au îndemnat unul pe celălalt. A venit momentul să nu mai ajung în finală, ar fi fost frumos să fiu acolo pe termen nelimitat. Știu că nu m-am pregătit perfect, dar în orice caz, sunt mulțumit de mine”, a declarat Nandor Nemeth, citat de sursa menționată mai sus.